sâmbătă, 28 iulie 2012

PARTICIPĂ, DUMINICĂ, 29.07.2012, LA VOT ŞI PUNE ŞTAMPILA PE „DA”.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere Filiala 1 Alexandria, face un apel membrilor săi, tuturor mili¬tarilor activi, în rezervă şi în retragere, societăţii civile în ansamblul ei, populaţiei teleormanene greu încercate de fosta guvernare, să-şi manifeste opţiunea pentru democraţie, şi pentru rezolvarea actualei situaţii politice din ţară, prin prezentarea la referendumul din data de 29 iulie. În acest fel contribuim la restabilirea statului de drept, a funcţionalităţii tuturor instituţiilor grav atinse de voinţa discreţionară şi incompetenţa unui singur om ce s-a substituit tuturor puterilor statului, afectând grav principiile Constituţiei României. Trebuie deblocate, astfel, mecanismele funcţionării componentelor statale, pus capăt învrăjbirii tuturor categoriilor socio-profesionale şi redarea demnităţii naţionale, chiar a sistemului militar activ sau în rezervă, desconsiderat şi umilit prin măsurile ultimilor ani. Decizia Partidului Democrat Liberal de a boicota referendumul de duminica, 29 Iulie 2012, constituie o incalcare grava a principiilor democratice, in conditiile in care participarea la vot a cetatenilor este un drept dar si o obligatie civica fundamentala! Destinul nostru si al comunitatii noastre, in ultima instanta al intregii Romanii, este direct legat de participarea la vot, pentru noi si pentru viitorul copiilor nostri. Facem un apel catre toti cetatenii tarii sa participe la vot si sa demonstreze maturitate politica, capacitate de decizie, forta de a sanctiona abuzurile politice, aratand intregii Europe ca Romania este capabila sa-si gestioneze responsabil problemele interne in accord cu principiile democratice! Biroul Operativ al Filialei 1 Alexandria multumeşte pe această cale tuturor participanţilor la mitingul organizat de USL din data de 26.07.2012 şi de asemenea îndeamnă membrii de sindicat şi familiile acestora să participe la Referendumul de demitere a preşedintelui. Presedintele Filialei 1 Alexandria Col. (r) COSTEA TUDOR

vineri, 27 iulie 2012

NOI LEGITIMATII PENTRU CADRELE MILITARE DIN CADRUL MINISTERULUI ARARARII NATIONALE

ORDINUL nr. M.76. din 13 iulie 2012 privind instituirea legitimaţiei pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere provenite din M.Ap.N. Având în vedere dispoziţiile art. 26 şi 100 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,in temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare, ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 (1) Se instituie legitimaţia pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere pensionari militari, provenite din Ministerul Apărării Naţionale, denumită în continuare legitimaţie. (2) Legitimaţia se emite şi pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere, foşti pensionari militari de invaliditate din cauza unor accidente în serviciu ori a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, care ulterior au optat pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat, Art. 2 Legitimaţia se emite în scopul facilitării accesului în spaţiile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, destinate serviciilor medicale, refacerii capacităţii de muncă sau cazării, precum şi activităţilor recreative, sportive şi culturale, în condiţiile stabilite prin actele normative specifice în domeniu. Art. 3 Legitimaţia certifică provenienţa cadrului militar din Ministerul Apărării Naţionale, gradul militar şi funcţia avute la data trecerii în rezervă sau direct în retragere. Art. 4 Legitimaţia este compusă din două file confecţionate din carton plastifiat în exterior, cu dimensiunile standard şi culoarea legitimaţiei militare pentru cadrele militare în activitate, cuprinzând datele din modelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. CAPITOLUL II: Emiterea şi evidenţa legitimaţiilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere Art. 5 Emiterea legitimaţiei se face, la solicitarea cadrelor militare, de către structura care iniţiază trecerea în rezervă sau direct în retragere, concomitent cu celelalte demersuri pe linie de personal efectuate la încheierea raporturilor de serviciu cu Ministerul Apărării Naţionale. Art. 6 Legitimaţia se înmânează titularului, în cadru solemn, odată cu comunicarea ordinului/decretului de trecere în rezervă sau direct în retragere. Art. 7 Evidenţa legitimaţiilor se ţine nominal, pe serii şi numere, în registre ale căror modele sunt similare celor pentru evidenţa legitimaţiilor cadrelor militare în activitate, stabilite conform prevederilor anexei nr. 10 la "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 105/2002*, cu modificările şi completările ulterioare, de către: *Ordinul nr. M. 105/2002 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a ţării şi securitate naţională. a) unitatea emitentă, pentru cadrele militare care se trec în rezervă sau direct în retragere din unitatea respectivă; b) centrele militare pe raza cărora domiciliază respectivele cadre militare trecute în rezervă sau direct în retragere. Art. 8 În termen de 30 de zile de la data trecerii în rezervă sau direct în retragere, unităţile militare comunică, în scris, situaţia legitimaţiilor eliberate următoarelor structuri: a) centrelor militare pe raza cărora domiciliază posesorii acestora; b) Direcţiei calitatea vieţii personalului, numai pentru cadrele militare trecute direct în retragere. CAPITOLUL III: Emiterea şi evidenţa legitimaţiilor pentru cadrele militare aflate în rezervă sau în retragere Art. 9 (1) Pentru cadrele militare prevăzute la art. 1, aflate deja în rezervă sau în retragere la data intrării în vigoare a prezentului ordin, emiterea legitimaţiei se face, la solicitarea scrisă a acestora, de către centrele militare pe raza cărora domiciliază respectivele cadre militare. (2) În termen de 30 de zile de la data emiterii legitimaţiei pentru cadrele militare în retragere, precum şi la scoaterea din evidenţă ca rezervişti şi trecerea în retragere, centrele militare au obligaţia de a comunica, în scris, Direcţiei calitatea vieţii personalului situaţia legitimaţiilor emise. Art. 10 Evidenţa legitimaţiilor prevăzute la art. 9 se ţine de către centrele militare emitente, în registre ale căror modele sunt similare celor pentru evidenţa legitimaţiilor cadrelor militare în activitate, stabilite conform prevederilor anexei nr. 10 la "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 105/2002, cu modificările şi completările ulterioare. CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale Art. 11 (1) Legitimaţia i se retrage titularului în următoarele situaţii: a) în situaţia degradării militare, renunţării la cetăţenia română sau retragerii cetăţeniei române; b) la preschimbarea legitimaţiei. (2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), legitimaţia poate fi retrasă de către centrul militar pe raza căruia domiciliază cadrul militar în rezervă sau în retragere, cu avizul organului de specialitate care asigură asistenţa juridică a respectivului centru militar. Art. 12 Legitimaţiile pierdute sau furate vor fi declarate nule şi publicate în Buletinul administrativ al Ministerului Apărării Naţionale, cheltuielile fiind suportate de către titularul legitimaţiei. Art. 13 (1) Regulile de completare a legitimaţiei sunt similare celor pentru completarea legitimaţiilor cadrelor militare în activitate, stabilite conform prevederilor anexei nr. 10 la "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 105/2002, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate la specificul modelului legitimaţiei. (2) Pentru funcţiile care nu sunt libere la publicare se vor înscrie echivalentele acestora, stabilite conform reglementărilor în vigoare. Art. 14 Cererile privind necesarul de legitimaţii se transmit, ierarhic, de către structurile emitente Direcţiei calitatea vieţii personalului, până la sfârşitul lunii august, pentru anul următor. Art. 15 Fondurile destinate confecţionării legitimaţiilor se prevăd în proiectul de buget de către directorii programelor majore/ordonatorii de credite şi se repartizează Centrului tehnic-editorial al armatei, în calitate de utilizator de credite. Art. 16 Tipărirea şi numerotarea legitimaţiilor se realizează de către Centrul tehnic-editorial al armatei, pe baza solicitărilor transmise de Direcţia calitatea vieţii personalului. Art. 17 Aplicarea timbrului sec şi difuzarea imprimatelor legitimaţiilor către emitenţi se asigură prin grija Direcţiei calitatea vieţii personalului. Art. 18 Şeful Direcţiei personal si mobilizare si şeful Direcţiei calitatea vieţii personalului pot emite, în comun, precizări pentru punerea în aplicare a prezentului ordin. Art. 19 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****- Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu ANEXĂ: Legitimaţia pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere provenite din Ministerul Apărării Naţionale Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 518 din data de 26 iulie 2012

vineri, 6 iulie 2012

ADUNARE GENERALA

În data de 09.07.2012 ora 11.00, la sediul filialei va avea loc adunarea membrilor filialei. Cu această ocazie se vor aborda următoarele subiecte: 1. Informare şi discuţii pe baza proiectului de lege privind pensiile militare; 2. Analizarea oportunităţii participării la mitingul din 14.07.2012; 3. Analiza stadiului achitării cotizaţiilor; 4. Diverse. B.O. al Filialei 1 Alexandria

miercuri, 4 iulie 2012

Luni după amiază la orele 16.30 a avut loc la Cercul Militar din Craiova o întâlnire a doamnei consilier Simona Sîrbu, preşedinta comisiei de redactare a noii legi a pensiilor militare

Luni după amiază la orele 16.30 a avut loc la Cercul Militar din Craiova o întâlnire a doamnei consilier Simona Sîrbu, preşedinta comisiei de redactare a noii legi a pensiilor militare, cu reprezentanţii asociaţiilor militarilor din Craiova. Au participat reprezentanţi ai filialelor SCMD din Craiova, Caracal, Slatina şi Pleniţa, preşedintele ROMIL , Marian Popa şi domnul Col (r)Ionescu, reprezentant al ANCMRR filiala Craiova. Domnul general(r) Grecu, preşedintele filialei, nu a venit , probabil nu l-au lăsat părinţii… de la Bucureşti. Discuţiile, cum era de aşteptat s-au axat pe noua lege a pensiilor militare. După ce doamna consilier a făcut o scurtă prezentare a paşilor făcuţi până în prezent , s-a trecut la discuţii şi propuneri. Au luat cuvântul reprezentanţi ai tuturor filialelor SCMD care au pus în discuţie aspecte legate de : 1. Necesitatea luării unor măsuri concrete şi adoptării unei HG care să rezolve cel puţin la nivel de legiferare, dacă nu şi practic la nivel financiar, problema pensiilor pe 2012 pentru cei cărora le-au scăzut pensiile. 2. Necesitatea rezolvării problemelor legate de lipsa răspunsurilor la contestaţiile trimise comisiei de rezolvare a contestaţiilor, care duc la pierderea proceselor pe fond din lipsa unui răspuns din partea MApN. 3. Problema ordinului MS132 dat pe baza HG S1019 de fostul ministru şi aplicat discriminator pentru „aranjarea unor pensii” ca şi a abuzului făcut prin intervenţia unor factori de decizie care au blocat aplicarea prevederilor legale şi au dat o interpretare tendenţioasă. 4. Probleme legate de lămurirea Art. 107 din varianta de lege expusă pe blogul SCMD . 5. Obţinerea unui acord al Ministerului Apărării Naţionale respectiv al departamentului juridic în vederea suspendării proceselor aflate pe rol cu pensionarii militari pe cale amiabilă cu acordul ambelor părţi până la finele anului când vom avea un răspuns clar privind noua lege ca şi eventuala rezolvare a problemei pensiilor pe 2012. 6. Efectele abrogării L-164 pentru cei care lucrează în sistemul privat şi nu beneficiază de vechime de muncă corespunzătoare anilor lucraţi înainte, aşa cum prevedea L-164. 7. Necesitatea abrogării capitolului IV din L-329 măsură ce nu implică efort financiar. 8. Disponibilitatea rezerviştilor de a participa efectiv la procesul recalculare pe baza noii legi, cu rezervişti din specialitatea finanţe pentru a asigura un plus de profesionalism acestui proces şi a evita astfel greşelile şi abuzurile făcute în procesul de revizuire anterior. Din cele expuse de doamna consilier a rezultat că: • Va transmite conducerii MApN aspectele legate de răspunsurile la contestaţii, de ordinul MS-132, ca şi urgentarea rezolvării pensiilor pe 2012. • Privind art. 107 din proiectul de lege, situaţia se va rezolva de modul că noua lege va stipula calcularea pensiei în funcţie de solda de grad şi funcţie cu sporurile şi primele ce vor fi stabilite. Dacă în urma acestei recalculări pensia rezultată va fi mai mare decât pensia aflată în plată sau cea din decembrie 2010 pentru cei cărora le-a scăzut prin revizuire, aceştia vor primi pensia recalculată. Dacă pensia recalculată va fi mai mică decât pensia aflată în plată la momentul recalculării, respectiv Ianuarie 2013 sau mai mică decât cea din decembrie 2010 pentru cei cărora le-a scăzut în urma revizuirii, atunci aceştia vor primi în continuare cuantumul cel mai avantajos. Pentru toate cazurile, sistemul de aplicare a pensiei va fi cel stabilit prin noua lege, respectiv pensie militară de stat, ca pensie ocupaţională având punctul de pensie legat de soldele de grad şi de funcţie ale activilor, cuantum ce va fi corectat la fiecare mărire a salariilor activilor, aşa cum era specificat pe vechea lege 164. În cazul în care noua decizie de recalculare conform noii legi va fi trimisă pensionarului in luna mai sau iunie a anului 2013 iar suma este mai mare decât suma aflată în plată,sumele datorate pe lunile diferenţă dintre ianuarie 2013 până în momentul primirii deciziei se vor recupera conform proiectului de lege, dacă aceasta va rămâne aşa în varianta finală. • Se va face tot posibilul să se evite orice discriminare sau nedreptăţire a unor categorii de militari deşi este imposibil de împăcat absolut toţi pensionarii. Tocmai pentru aceasta s-au luat măsuri de consultare a tuturor asociaţiilor şi categoriilor de pensionari, pentru a afla punctele de vedere şi problemele pensionarilor din cele mai diverse specialităţi, arme şi departamente, care să acopere toată problematica. • Va susţine punctul de vedere privind suspendarea proceselor de comun acord pentru a evita pierderea proceselor de către pensionari şi pentru a da ocazia rezolvării diferendului pe cale amiabilă. • Este oricând gata să primească atât pe adresa de mail a comisiei de lucru, respectiv comisie.pensii@mapn.ro cât şi prin filialele asociaţiilor militare orice propuneri şi sugestii care ar duce la realizarea unei legi a pensiilor fiabilă şi corectă. Următoarea escală a doamnei Sîrbu este garnizoana Piteşti.