miercuri, 5 ianuarie 2011

Fostii militari vor ca oprea si igas sa raspunda penal

Foştii militari vor ca Oprea şi Igaş să răspundă penal

pentru ciuntirea pensiilor.

Preluare ziarul Puterea.

Autor: LAURENTIU MUSOIU • Categoria: Social • Publicat la: 2011-01-04 17:48:38
Ministrul apărării, Gabriel Oprea, şi cel al internelor, Traian Igaş, trebuie să răspundă penal pentru că au ignorat hotărârile judecătoreşti, susţin reprezentanţii foştilor anga-jaţi din armată. Conducerea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate avertizează că recalcularea pensiilor este ilegală. Dacă nu îşi vor câştiga drepturile în ţară, sindica-liştii se vor adresa tribunalelor europene.   
Peste 66.400 de pensii ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor cu statut special din Adminis-traţia penitenciarelor au fost recalculate, aceştia primind din ianuarie 2011 veniturile recalcula-te, a anunţat, marţi, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Totuşi, măsura nu este valabilă pentru toate fostele cadre. Pentru pensionarii MAI care au obţinut hotărâri ale instanţelor de judecată referitoare la suspendarea sau anularea HG 735/2010, procesul de recalculare s-a efectuat în conformitate cu prevederile Legii 119/2010 şi ale Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, urmând ca, după solu-ţionarea aspectelor juridice legate de incidenţa exclusivă a hotarârii de Guvern menţionate în procesul de recalcu-lare, să fie dispuse măsuri de regularizare a pensiilor astfel recalcula-te, începând cu 1 ianua-rie 2011.
Reprezentanţii foştilor angajaţi din armată susţin însă că hotărârile judecătoreşti anulează HG 735 în totalitate, nu doar pentru câteva cazuri, cum susţine MAI. “Hotărârile sunt valabile pentru toţi. HG 735 nu este o lege.
Noi am atacat această decizie în instanţă şi am câştigat. Ceea ce a anunţat MAI este o aberaţie. Vineri, la recursul de la Înalta Curte de Justiţie se vor lămuri despre ce este vorba. Noi am deschis procese la mai multe tribunale: la Braşov, la Cluj... Ştiam că Tribunalul Bucureşti nu ne va da câştig de cauză. Nu puteau să recalculeze pensiile şi au încercat să ne păcălească să o facem singuri. Doamna general Maria Lupu (şeful Direcţiei financiar-conta-bile din Ministerul Apărării Naţionale) spunea că a fost întrebat Guvernul. Guvernul nu este judecător. În România nu funcţionează separarea puterilor în stat. Atât domnul Oprea, cât şi domnul Igaş au greşit. Ei trebuiau să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Nu s-a întâmplat acest lucru şi trebuie să răspundă penal”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – în Rezervă şi în Retragere (SCMD), Mircea Dogaru.
Pensionarii îşi pot lua adio de la bani
Conducerea SCMD îi acuză pe reprezentanţii Guvernului că au înşelat zeci de mii de pensio-nari. “Pensiile se calculează foarte greu. Singurul criteriu de care se ţine cont în stabilirea nive-lului pensiilor este salariul mediu pe economie. Au încercat să păcălească pensionarii. Doamna Lupu a întrebat lupii dacă vor  să mielească oaia. Am făcut deja demersurile pentru a ne adresa tribunalelor europene. La noi nu mai există lege. În mod normal, după anularea HG 735, pensionarii ar trebui să-şi reprimească banii. În România nu se va întâmpla acest lucru. Au găsit o lege prin care banii pe care ţi i-au luat nu-i mai poţi recupera. Noua lege ne înlătură statutul de militar”, ne-a mai explicat preşedintele SCMD.
Procesul de recalculare a pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul Administraţiei penitenciarelor a fost încheiat, 66.450 de pensionari urmând să primească, în luna ianuarie, pensii recalculate, se arată într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Termenul de recalculare a fost stabi-lit pe o perioadă de cinci luni de la data intrării în vigoare a Hotarârii Guvernului nr. 735/2010, iar din 1 ianuarie 2011 vor fi puse în plată pensiile recalculate. "Având în vedere că pentru ope-raţiunile de stabilire şi plată a pensiilor pentru luna ianuarie 2011 erau necesare peste 30 de zile, după data de 22 noiembrie a început procesul de recalculare efectivă a pensiilor aflate în plată la Casa de Pensii a MAI pentru cele 856 de solicitări scrise depuse până la această dată, pentru cele 113 dosare noi de pensionare, repunere şi suspendare, precum şi pentru 65.481 de beneficiari pentru care pensiile s-au recalculat potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 119/2010", informează ministerul de resort.
MAI precizează că în procesul de recalculare a fost adaptată aplicaţia informatică preluată de la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, au fost introduse datele în aplicaţia informatică de recalculare a pensiilor, s-a făcut calculul efectiv al pensiilor prin stabilirea punctajului mediu anual şi s-a verificat modul de introducere a datelor şi calculul efectiv.