duminică, 2 ianuarie 2011

LEGEA 263/2010 PRIVIND SISTEMUL UNITAR DE PENSII

Legea 263/2010 Sistemul unitar de pensii publice
Art. 171. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, (01 ianuarie 2011 ) pensiile din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv cate-goriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 (si pensiile militare de stat) privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înţele-sul prezentei legi.
NOTA:
nu se specifica cele recalculate sau nu !
Art. 116. – Încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, cât şi orice modifi-care a drepturilor de pensie se face prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condiţiile respectării regimu-lui juridic al deciziei de înscriere la pensie.

Art. 178. – Cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor soluţiona conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii.


REZULTA:
1. Cei ce au cerut recalcularea cu legea 119/2010:
a) Decizie emisa inainte de 01.01.2011: se pot prevala de legea 19/ 2000 si  sa nu accepte reducerea pensiei sau  de legea 80/1995 si legea 164/2001
b) Decizie emisa dupa 01.01.2011: Se pot prevala de art. 178 si sa  ceara respectarea legii 164/2001  (cu care s-a deschis dreptul la  pensie) Nu mai poate fi vorba de  recalculare pentru ca legea 19/2001 este abrogata
2. Cei ce n-au cerut recalcularea  indiferent de tabelele cu venituri
Se pot prevala de art. 116 si sa  ceara respectarea legii 164/2001 (cu  care s-a emis decizia de inscriere la  pensie = prima decizie de pensionare)

GUVERNUL NU ARE POSIBILITATEA SA SCADA PENSIILE MILITARE DE STAT. VA VENI CU UN ALT ACT NORMATIV. DAR MARE ATENTIE, ACEST ACT NU VA INCALCA LEGEA 263/2010.
Din vestita lege 119/2010 , in noua lege s-a preluat numai art.1 care n-are legatura cu recalculare, pentru ca scopul guvernului a fost sa-i introduca in sistemul de pensii publice pe cei activi si cati mai prostesc din pensionarii actuali.